:) smile. asta a fost toata reactia mea cand am dat peste aceeasi idee. inca o data.
"o teorie veche de cind lumea spune ca de fapt atunci cind iubim, nu il iubim pe celalalt ... ci ne iubim pe noi insine in celalalt. si de aceea “chipul” nostru interior si nevoile noastre se reflecta in cei asemenea noua putind da nastere la apropieri, prietenii, relatii, iubiri ... iar atunci cind nevoile noastre se schimba, nu ne mai regasim in aceia. si plecam. asa se incheie prietenii. relatii. iubiri. si nu e nimeni vinovat. nici cel care pleaca. nici cel care ramine. sunt oameni care o viata intreaga se intreaba cu ce au gresit, ce e in neregula cu ei ... acelasi lucru din tine poate sa faca un om azi sa vrea sa petreaca o eternitate cu tine, iar miine sa fuga mincind pamintul" ...
admit. asa-i. :) de-asta incepe de-asta se gata... cu un mic update: iubim ca ne regasim pe noi cel de acum sau pe cel ce am vrea sa devenim...
Octavian Paler. Scrisori imaginare.
In noptile petrecute cu invatatul multelor pagini aceasta e cartea care ma ajuta sa-mi limpezesc mintea si privirea.
O carte la care inca nu pot reflecta intrutotul filosofic de teama sa nu-i pierd latura artistica. O carte scrisa intr-un stil ce te face sa nu pui punct pana ce autorul nu pune nici el punct eseului. O carte ce te-ajuta sa-i ramai aproape.
Imi place sa cred ca este una din cartie pe care am sa vreau s-o recitesc orideicate ori voi simti nevoia unui pansament literar, al unei desfatari literare.
Cat despre autor... percep portretul lui Octavian Paler ca unit din 2 imagini... cea a filosofului si cea a scriitorului. Si stiu ca indiferent de cum voi gasi prima imagine - agreabila sau dizgratioasa, am sa admir mereu ansamblul. Caci Paler e un Scriitor desavarsit si asta transforma tot!
*Si pentru altii cartea merita citita! ;)
Cand dai cuiva sa asculte o piesa mereu te identifica in versuri.
Cand spui cuiva ca-ti place o carte mereu te cauta printre personaje.
Cand iti vede cineva un status mereu crede ca te reprezinta.
Descifrarea actelor si faptelor din ziua de azi a devenit se pare foarte simpla... insa...
eu am momente cand ador o piesa fara sa-i fi retinut versurile sau mesajul... just linia melodica.
eu am momente cand gasesc genial un vers fara sa ma regasesc in el... just stilul.
eu am momente cand zambesc la un citat fara sa-i dau dreptate autorului... just modalitatea de a pune problema.
Si toate astea-mi dau o stare de bine grozava. Exact ca o revelatie. Ma lumineaza. Ma fac sa gandesc mai deschis!
Exact din categoria asta:
- Exista intrebari pe care ni le punem nu pentru a da un raspuns, ci pentru a auzi intrebarea. - Octavian Paler - Caminante
- de cand s-au nascut neamurile? De la turnul lui Babel Domnul a zis: iata ca ei sunt un singur popor si toti au aceeasi limba. Acum nimic nu i-ar impiedica sa faca tot ce si-au pus in gand. Haidem sa ne pogoram si sa le incurcam acolo limba. Se teme cumva Dumnezeu de unitatea lumii? - Constantin Noica - Jurnal Filozofic.
Caci in fapt, ce au citatele astea deosebit? Nimic, nu consider ca spun adevarul, dar modul in care pun problema, modul in care sunt scrise te fac sa-ti placa, sa zambesti.
So... free up your mind! Incearca sa vezi si dincolo de comun si banal. Vorba lui Paler... peisajul asta nu are numai ses. Daca ai putina bunavointa ai sa vezi si niste dealuri.
1. Tin sa urez bun venit SRI-ului, si celorlalte autoritati si somitati care o sa-mi asculte telefonul, o sa-mi verifice mailul, mess-ul si blogul! Va urez calatorie placuta in viata mea privata si imi cer scuze anticipat pentru momentele in care am sa tip la telefon, am sa injur in mail sau n-am sa am semnal bun si va trebui sa ciuliti urechea! P.S. Va rog eu, sa nu-i spuneti prietenului meu ce vorbesc la telefon! :)
-----------------------------------------------------------
2. Daca te-ai gandit sa protestezi cumva pe marginea imbecilei legi a ascultarii telefoanelor, citirii mailurilor & co. te invit sa postezi "mesajul de salut" de mai sus pe blogul tau, sa-l dai prin mass, mail etc. macar sa-i primim cu bine si sictir! :)
-------------------------------------------------------
3. Despre "Legea ascultarii telefoanelor" vreau sa zic doar atat:
Codul de Procedura Penala, la art. 91 indice 1, alin. 1 prevede asta:
"Interceptarea si inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizeaza cu autorizarea motivata a judecatorului, la cererea procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, in conditiile prevazute de lege, daca sunt date ori indicii temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu, iar interceptarea si inregistrarea se impun pentru stabilirea situatiei de fapt ori pentru ca identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult intarziata."
Autorizatia se da pe maxim 30 de zile si poate fi reinnoita.
In plus, Constitutia si Conventia Europeana a DREPTURILOR OMULUI asigura dreptul la VIATA PRIVATA!
Iar Base a semnat legea... ceea ce ma face sa cred ca:
1. A inceput sa se pise pe constitutie si pe legile tarii, daca tot a decis de curand ca nu sunt bune Asa ca le incalca, promulgand kkt-ul asta de lege imorala, si neconstitutionala.
2. Ne ia drept siguri viitori impostori... devreme ce in mod normal si legal telefoanele se asculta cand sunt indicii de comitere a infractiunilor.
Asa ca... pe langa mesajul de inceput, ca tot m-aude si poate chiar ma vede, mai vreau sa-i transmit lui Base si ce zice Ombladon in Cheia de sub pres... ESTI DOAR UN VIS URAT, care s-a-ntins pe ani grei... sa-mi sugi pula, da-te-n mortii tai!
In sfanta zi a odihnei indraznisem sa-mi pun capul la treaba. Caram un ghiozdan greu si ma-ndreptam spre facultate. trecusem proba de foc a mersului "prin curte scolii" fara ca latratori sa ma simta si sa ma salute in stilul caracteristic (sa vezi cand vor sa dea si laba). Gasisem usa deschisa si ma-ndreptam vertiginos spre amfiteatru. Indraznisem ca-n propria-mi facultate sa urc pe scarile principale... impardonabila greseala.
Vazusem pericolul la orizont. Am decis insa sa-i intorc spatele si sa urc. Prima treapa, a doua...
- Domnisoara unde te duci?
Scot ombladon-ul din urechi si odata cu el sictirul.
- In Conta. Ma duc sa invat.
- N-ai voie?
- Mai e un baiat acolo, care-i problema? Ma duc sa-i duc ceva, asa e bine?
- Ca uite, va uitati fularele si apoi le cautati.
- asa si? nu e al meu!
Decid sa ma-ndepartez de iluminatul lui contraargument si pofta lui de harta si urc "fara permisiune expresa"... mereu fac asta. argumentez, contraargumentez si cand vad ca n-ai cu cine reationez fizic intorcand spatele si dau sa plec... unii atata pot. ce sa le explici ca nu gandesc?
Ajunsesem victorioasa la primul etaj... am debarcat cartile si am servit materia... prima portie... procedura civila... comperenta materiala a instantelor... bun fel de mancare... fara oase, fara E-uri, da vorba aia... mancam, mancam dar sa facem si o pauza...
Simteam nevoia sa-mi oxigenez creierul... ma plictisisem de atata citit si parca vedeam in ceata. luasem "cantatorul samsung" cu mine si tocmai ce ma pregateam sa-i indes "bratele" in ambele urechi cand... o dama tuciurie apare-n semiintunericul facultatii exact in fata-mi.
eu: da
ea: ce faceti aici?
avea niste chei in mana... mda... inca una care vrea sa-ncuie sala, ma gandesc... pe un ton amabil si fortat scazut..
- invatam. aici e mai liber
- pai nu aici, jos in sala de lectura.
- da dar acolo fac aia galagie, e plin, stiti cum e. aici invatam mai bine
- nu stiu mama, sala aia e deschisa. numai acolo e voie.
-bun si daca jos se umple ce facem? unde invatam?
- nu stiu. asta e. si ranjeste ca proasta.
- avem examene. asta e. invatam si noi unde putem.
- cum asta e? dar ce ma luati de fraiera? de ce-mi vorbesti asa. uite sa-ti spuna colega ce urat mi-ai vorbit. cum asta este?
deschid larg ochii sa inteleg ce o nedumereste... wtf, eu ma fortez sa ii vorbesc voios si friendly si ea se ataca? continui la fel de calm...
- da dar ganditi-va. dumneavoastra aveti copii, nu? ei nu invata. si dvs. ati invatat. aveti nevoie de liniste.
- nu ma lua pe mine cu dinastea. cu aveti copii. eu sunt o doamna daca va las aici. ca pot sa incui.
mai zice ea ceva si ii raspund scurt si plictisit...
- da bine... hai ca eu am putina treaba.
intorc spatele fara sa ma uit imediat inapoi. fara sa dau sa ma intorc... parasesc din nou campul de confruntare. in fond ea e doar o femeie de servici cu un zambet tamp si niste chei in mana ce o fac sa simta puterea prost inteleasa. ce sa inteleaga? pentru ea e prima data cand poate sa se afirme, sa aiba un cuvant... ea are cheia salii, noi vrem sala... pentru ea e simplu. e sesiune, vrei sa inveti, e o sala deschisa, e plina, ASTA E. scurt.
am dispretuit intotdeauna prostii si frustratii care cand prind ocazia nu se lasa pana nu-ti arata cat de tari sunt ei si cand de mult depinde valoarea ta de marinimia lor...
pozitia number 1. secretarele... vesnice posesoare ale dreptului de a te da afara si a-ti arunca cererea pe motiv de... "noi lucram aici pe salar mic. ne batem capul pentru noi. ce tot atatea drepturi vreti?"
pozitia 2... vanzatoarele... "da nu vreau sa te servesc. nu vreau io"... (sigur, e magazinul lu` ma-ta!)
si lista continua indiferent de domeniul in care activezi... caci prosti mereu exista !
uite de-aia vreau eu sa invete lumea carte si sa se destepte! sa nu mai ajunga vreun cretin sa stabileasca el ca dreptul lui de-a-nchide sala e mai mare decat dreptul meu de a-nvata!
Ca doar nu ne-am castigat libertatea din mana dictatorilor s-o lasam pe mana retardatilor!
Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.