Refresh!

Paradoxal, si lucrurile proaste se termina bine. Fie ca e o piesa de teatru, o sedinta, un training sau o adunare a maistrilor mecanici.
Si asta pentru ca mereu uitam "pentru ce suntem aici".
Aproape ca daca organizezi un eveniment pentru mase si ai un invitat cu prezenta de spirit te poti relaxa... indiferent ce va spune, chiar daca va vorbi pe langa subiect, va prinde. Va smulge zambete si aplauze pentru ca... mereu uitam "pentru ce suntem aici". Putem promite varza de Bruxelles si furniza castraveti romanesti daca stim cum sa organizam momentul, castravetele va multumi poporul.
Cred ca asta se intampla si in politica. Basescu promite, Basescu nu face, dar totusi e popular. De ce? Pentru ca ofera ceva, altceva de fapt, ce te face sa uiti de prima oferta... Ti-a tras un zambet, o prezenta de spirit, o impresie ca e stapan pe situatie si ca daca nu-l crezi tu esti ala prost si brusc achiesezi. Caldura te cuprinde, ochii iti lucesc si aplauzi frenetic. Base te multumeste.

Ca "nu stim pentru ce suntem aici", am simtit de cel putin doua ori in ultima perioada . Cel mai proaspat, evenimentul de "public speaking" la care studentii la comunicare s-au adunat buluc chiar daca a fost vorba sa stea si in picioare, doar ca sa auda sfaturi matere de la un actor si renumitul Andy Szekely.
Ce au primit in prima parte de la distinsul actor al Teatrului National si totodata membru in trupa lui Dan Puric (al carui nume nu l-am retinut nefiind normal in program)? O reprezentatie pliina de energie, miscari scenice, momente incognito de umor, dar nicidecum informatie utila, vasta si bine structurata. Ce a primit actorul in schimb? Ovatiile multimii si aplauze ca la teatru. Si asta pentru ca... "uitam pentru ce suntem aici".

La fel s-a intamplat si la importantul eveniment de tineret, Youth Summit unde ne-am bucurat mai mult pentru nume si prestigiu decat pentru esenta lucrarilor...

Si chiar si la evenimentul organizat de mine zilele trecute, prima conferinta MSRM Bucuresti, lumea a acordat calificativul foarte bine unui speaker "sincer si deschis" care a povestit mai mult depsre viata, politica si drept in general decat despre atributiile primarului si ale consilierilor. Evident pentru ca... "uitam pentru ce suntem aici" si gasim repede multumiri in ceva de la fata locului.

Nu blamez asta, dar nu pot sa nu observ cum prea usor trecem peste ceva ce ne dorim si ne consolam rapid cu altceva.

Oare cati din cei prezenti la cele 3 evenimente au vrut sa traga de mana speakerii sa revina la subiect? Si oare cati au regretat ca totusi n-au ramas pe subiect?

Si oare cati din noi plecam la drum cu sperante, dorindu-ne sa ajungem Donalzi Trump si ne oprim multumiti pe drum cand dam de primul dolar inmanat cu aplauze de o fata frumoasa ca la Bingo pe Antena 1 in vremurile bune?