Refresh!

Dacă spui unora că interesul tău este… şi că nu faci asta pentru că n-ai nici un interes, te privesc urât şi te desconsideră. Adică mergi „pe interes”, nu-ti pasă de alţii, sau eşti chiar egoist…
Cu toate astea de fiecare dată aştepţi ceva. Nu faci voluntariat degeaba ci fiindcă e la modă şi aşa devii trendy, sau fiindcă simţi nevoia să ajuţi şi aşa te simţi bine. Nu faci şcoală pentru că te-ai nimerit în ziua înscrierilor în preajmă ci pentru că astfel găseşti oameni noi, distracţie, sau informaţie.
Cu toate astea uneori ne uităm scopul şi ne simţim tentaţi să reacţionăm, eventual nervos. Ne deranjează o situaţie, o faptă, atitudinea unei persoane de care ne pasă şi tindem să strigăm, înjurăm, vorbim răstit sau ironic. Cu ce folos? Vrem de fapt să transmitem că ceva nu merge, că nu trebuia făcut aşa şi că vrem să fie cel puţin ce-a fost.

Strigătul sau în cel mai bun caz delăsarea şi dezinteresul nostru sunt un limbaj prost ales pentru a transmite sentimentele şi gândurilor noastre. Ea/el uită de tine, te jigneşte sau te tratează altfel decât cum ar trebui iar tu fie zbieri, fie o cataloghezi nedemnă fie uiţi de existenţa ei. Regreţi apoi că lucrurile s-au întâmplat aşa şi că dacă ea se purta frumos nu v-aţi mai fi depărtat. Totul porneşte de la ea şi tu n-ai făcut decât s-accepţi.
Ce simplu pare şi ce bine te simţi să reacţionezi irezistibil de parcă s-ar fi dat cu Axe. Ea a făcut ceva, eu fac la fel. Si that’s all. Acum nu ne vorbim. Sau ne sunăm să cerem informaţii despre şcoală şi vreun job.

Totuşi regretăm… deci ne pasă. Dar c-ar fi trebuit să încercăm să explicăm şi să schimbăm situaţia nu prea ne-a trecut prin cap.
În fapt ne merităm situaţia când la o vorbă nashpa sau o perioadă lipsă de comunicare trântim uşa, uităm de dex şi vorbim „pantelimon”.

Refuz…